Cautare

714 de rezultate pentru "lavinia sarbu" (8.18 secunde)
Agerpres informeaza ca Liderul grupului parlamentar al PSD din Senat, Ilie Sarbu (foto), a declarat marti ca este posibil ca motiunea de cenzura sa fie depusa in cea de-a doua jumatate a lunii octombrie sau la inceputul lunii noiembrie.
Romania Libera informeaza ca motiunea de cenzura are sanse de reusita, citandu-l pe Ilie Sarbu, liderul grupului parlamentar PSD din Senat.
De altfel, sunt de notorietate declaratiile multor oameni importanti din PSD care sustin ca numai in luna decembrie, Victor Ponta si, in mod special, socrul sau, Ilie Sarbu, artizanul monstruoasei coalitii din 2009, PSD-PDL, s-au intalnit cel putin de doua ori cu Traian Basescu, o data in 12 decembrie la resedinta din Predeal a presedintelui statului si a doua oara chiar acum doua zile, tot la vila prezidentiala de la munte.
Ilie Sarbu:
Europarlamentarul Daciana Sarbu la cafeneaua politica a femeilor din USL Suceava Europarlamentara social-democrat Daciana Sarbu s-a intalnit sambata, la Suceava, cu membre si simpatizante ale USL, in cadrul unei actiuni politice organizate de liderii uniunii, se arata intr-un comunicat remis AGERPRES de Biroul de presa al PSD Suceava.
Trebuie inlocuit, si asa il toleram de un an Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sarbu, a declarat ca Mircea Geoana si-a tradat partidul, iar formatiunea politica il tolereaza asa de un an de zile, motiv pentru care acesta sustine in continuare inlaturarea sefului Senatului din aceasta functie.
Daciana Sarbu in plenul PE:
Daciana Sarbu:
Ilie Sarbu, coordonatorul campaniei USL in Timis Coordonatorul campaniei USL in Timis si Arad va fi senatorul Ilie Sarbu, a anuntat, joi, la Timisoara, presedintele PSD, Victor Ponta.
Ilie Sarbu: USL va stabili saptamana viitoare daca renunta la protestul parlamentar Liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu, a declarat miercuri la incheierea sedintei Comisiei electorale, ca in ultimele doua saptamani opozitia a fost prezenta in Senat, urmand ca saptamana viitoare sa se stabileasca daca USL va reveni in Parlament.
Ilie Sarbu confirma dezvaluirea Inpolitics: Referendumul ar putea fi doua zile Referendumul pentru demiterea presedintelui este posibil sa fie organizat pe perioada a doua zile, a declarat, azi, la RFI, liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu.
- Am auzit si eu de posibilitatea asta (ca Ilie Sarbu sa demisioneze de la sefia grupului senatorial PSD - n.r.), n-am insa certitudinea ca se va produce, mai ales ca n-am mai discutat cu Ilie Sarbu si nu ne-am intalnit nici la reuniunea Senatului.
RTV.NET / Dragnea, despre demisia lui Sarbu:
Ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, atrage atentia ca, potrivit datelor centralizate de MAPDR, in 2009 in Romania ar putea fi declarata starea de calamitate din cauza secetei."Din ceea ce am centralizat la Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, in prezent avem 1.054.000 de hectare afectate in proportie de 50% sau mai putin.
Ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, prezinta in sedinta de miercuri, 27 mai, a Guvernului, o strategie de urgenta pentru combaterea secetei de anul acesta.
"Cand l-au pus pe Ilie Sarbu ministru, am fost suparat", a recunoscut Steriu la Antena 3, dovedind ca acuzatia lansata la adresa sa de Ilie Sarbu, ca ar fi oportunist si umbla numai dupa functii, nu e chiar lipsita de temei.
Daciana Sarbu (foto), europarlamentar PSD, membru in comisia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala din PE, a solicitat Comisiei Europene sa sprijine accesul la credite al agricultorilor din state precum Romania, pentru ca acestia sa poata fi competitivi pe piata europeana.
Adrian Sarbu (58 de ani), "taticul PRO TV", va fi mai bogat cu 5,4 milioane de dolari in urma demisiei din functia de presedinte al companiei CME (Central European Media Enterprise).
Ce spune Ilie Sarbu despre "batalia" cu Ponta pentru Daciana Liderul PSD si socrul lui Victor Ponta, Ilie Sarbu, a povestit joi seara ca, in urma cu 10 ani, relatia sa cu actualul premier era foarte proasta si ca nu a pornit pe baze prea optimiste, pentru ca avea sentimentul ca actualul premier voia sa-i fure fiica, pe Daciana Sarbu, potrivit Realitatea.net.
amosnews.ro Adrian Sarbu:
google-analytics.com